Gigi Becali spera să-l vândă cu zeci de milioane de euro, dar mijlocașul a renunțat la fotbal și s-a făcut vlogger | VIDEO

  • Publicat:

Sebastian Chitoșcă a fost unul dintre fotbaliștii pe care Gigi Becali spera să îi vândă în schimbul a zeci de milioane de euro, dar cariera lui s-a încheiat mult mai devreme.

Sebastian Chitoșcă s-a făcut vlogger

Sebastina Chitoșcă a decis să se retragă din fotbal după ce fratele său a fost băgat în comă de un interlop, iar apoi a lucrat într-o vopsitorie auto și la o fabrică de sushi. Când a văzut că lucrurile nu merg așa cum și-a plănuit, fostul fotbalist a hotărât să își încerce norocul pe YouTube.

Astfel, Sebastian Chitoșcă a adunat într-un timp foarte scurt peste 11.000 de urmăritori pe canalul său de YouTube, iar fostul fotbalist le arată fanilor săi cum se joacă pe calculator. Mai mult, Chitoșcă le-a povestit urmăritorilor săi și de ce a decis să își pună ghetele-n cui.

”Am lucrat într-o vopsitorie auto, am mers două luni la jobul respectiv și mi-a plăcut foarte mult meseria. Am învățat-o chiar foarte bine, mă pricepeam. Patronul respectiv a închis firma însă, iar ulterior am lucrat 4 seri alături de tatăl meu la o fabrică de sushi. Mi-era foarte greu să-l văd pe tata la 56 de ani că lucrează pentru alții. 

Acum, am un canal de YouTube. Jucându-mă pe calculator și având prieteni în domeniul asta în ultimul timp, prietenii mi-au spus să încerc. Cred că am 7 sau 8 zile de când am început și deja am 11 mii de abonați. E extraordinar! Clipul meu în care povestesc de ce m-am lăsat de fotbal are 60.000 de vizualizări”, a declarat Sebastian Chitoșcă.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul

Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×